header librarie

Începând cu anul 2013, în cadrul University Press, Librăria Universității își desfășoară activitatea de vânzarea de materiale didactice, de solduri și stocuri ocupându-se o persoană calificată, angajată ca gestionar și vânzător, în funcția de administrator patrimoniu. În prezent, cărțile se pot achiziționa on-site (loco) de la Librăria UMFST, cu sediul în clădirea University Press, dar şi on-line, la adresa http://librarie.umftgm.ro/, inaugurată în anul 2014.

Pe parcursul anului 2015 Librăria a început să comercializeze și produse promoționale ale universității, personalizate, cu ocazia evenimentului UMF70. Odata cu reorganizarea Librăriei și a planurilor de evoluție ale Universității, din anul 2016, a fost creat Shop-ul Universității, unde se comercializează vestimentație personalizată și produse de colecție. Magazinul online poate fi accesat la adresa: https://shop.umftgm.ro/.

Librăria a fost supusă unor lucrări de reabilitare și de modernizare a mobilierului. S-a dorit introducerea unui concept nou de librărie și shop, astfel, s-a concretizat conceptul ”open library” sub denumirea Coffee, Tea & Books – UMFSTORE (deschis oficial în Decembrie 2018), cu spațiu deschis între bufetul universității și librărie. Doritorii au astfel posibilitatea lecturării cărților în locurile special amenajate precum și posibilitatea de a vizualiza sau achiziționa produsele din shop. UMFSTORE pune spre vânzare în momentul de față pe lângă produsele de colecție (suveniruri) și categoria de costume medicale și tricouri, hanorace, birotică, instrumente de scris, accesorii de birou, produse HoReCa. În urma analizelor care se fac în mod frecvent și a feedbackului clienților, magazinul are în plan continua dezvoltare, ca și contribuție la identitatea vizuala și creșterea vizibilității universității. 

Librăria a fost prezentă permanent cu standul comercial  la toate acțiunile întreprinse de University Press sau la solicitările externe (ex: Zilele cărților deschise, conferințe, congrese, work-shop-uri, diferite evenimente cu caracter didactic, lansări de carte, festivitatea de deschidere a anului universitar samd). Așteptăm să vă onorăm propunerile și invitațiile pe adresa librarie@umftgm.ro.

La inițiativa Editurii University Press, în luna februarie a anului 2017, a fost lansată prima campanie de precomenzi on-line, imperios necesară, dedicată studenților universității. Susținem în continuare un fapt important, și anume acela că sistemul a eliminat în primul rând competiția neloială a centrelor private de multiplicare. Editura și-a îndeplinit astfel unul din rolurile fundamentale pentru care a fost creată: asigurarea accesului la informații corecte, de bună calitate, prin eficientizarea resurselor. Editura, Librăria și Centrul de Copiere University Press depun eforturi în continuare pentru onorarea comenzilor în timp util și configurarea pachetului de cărți și cursuri, astfel încât bibliografia scrisă să coincidă cu oferta personalizată pentru fiecare facultate, profil, an, serie și semestru de predare în parte.

Centrul de Copiere este dotat cu trei imprimante de viteză mare, pentru tipar digital alb-negru și color, cu tiraj mare, ce însumează mini tipografia profesionistă a universității: din anul 2011, imprimanta Canon Color C6010VP, din luna mai a anului 2014 imprimanta IP 8295 PRO, din anul 2016, cu imprimanta OCE VARIOPRINT 6250, precum și un aparat de broșat și legat cărțile, mașină de tăiat blocul de carte, ghilotină și laminator.

În cadrul Centrului de Copiere activează în funcția de legător manual două persoane, un inginer de sistem în informatică, precum și un consilier tehnic.

Centrul de Copiere, prin personalul angajat şi echipamentele existente împreună cu Editura, se implică activ în realizarea tuturor materialelor printate: teze de doctorat, teze de abilitare, cărți, cursuri, DVD-uri și diferite suporturi de curs, comercializate prin Librăria UMFST și materiale printate pentru sesiunile de examene puse la dispoziția studenților. De asemenea, în strânsă colaborare cu Biroul Multimedia și Promovare și Compartimentul de Informare și Relații Publice, sunt asigurate toate materialele solicitate pentru buna desfășurare a conferințelor, congreselor, evenimentelor și workshop-urilor organizate de sau în parteneriat cu universitatea.

Activitatea Centrului de Copiere se desfășoară după o procedură operațională privind activitatea de multiplicare/tipărire a materialelor.  

Alte documente importante*:

*procedurile și formularele se găsesc și pe platforma de documente interne UMFST : LINK

În vederea optimizării fluxului de lucru, regăsiți formularele pentru completare. 

Vă rugăm să le înaintați la sediul Editurii University Press. 

 

Contact:

Date de contact:

University Press, Librăria și Centrul de Copiere

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș

Târgu Mureș, Mureș, România, Str. Gh. Marinescu, nr. 38, 540139

Tel. 004 0265 215 551/ int. 254

Fax. 004 0265 208 932

 

Persoane de contact:

Coordonator University Press: Prof. univ. dr. Morariu Silviu Horia

Contact: silviu.morariu@umftgm.ro

Responsabil comenzi și informații: Rodica Ugran
Email: librarie@umftgm.ro

Program cu publicul:

Luni – Vineri:      07.30 – 15.00